La nivel de discurs, toate statele lumii se preocupă de combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. În contextul actual însă, recesiunea economică contrastează cu necesitatea „supravieţuirii” tinerilor într-o lume in care mijloacele necesare traiului se obţin din ce în ce mai greu.

Dotările pe care le furnizează sistemul educaţional (cunoştinţele teoretice şi calificările formale) sunt departe de a fi suficiente… Pentru cei mai mulţi, studiile universitare nu au fost si nu sunt şanse sa devină o opţiune validă. În zonă nu exista universitate publică, ceea ce condiţionează părăsirea mediului familial şi deplasarea, deci costuri suplimentare. Or înscrierea la o instituţie sau la un program de învăţare la distanţă, ceea ce presupune (din nou) mijloace financiare suplimentare.

Părăsirea timpurie a şcolii şi absenţa competentelor minimale credem că sunt strâns legate de lipsa încrederii în sine, de capacitatea redusă de orientare profesională, de marginalitatea economica a mediului familial. Resursele financiare limitate si privarea de anumite competente antreprenoriale fac ca aceşti tineri să devina vulnerabili, dezamăgiţi şi chiar marginalizaţi….

Pe de altă parte, în zonă există efective numerice mari de tineri aparţinând unor minorităţi culturale sau etnice, or tinerii cu diverse dizabilităţi, pentru care desprinderea de familie pentru a merge la studii este o întotdeauna o decizie greu de luat.

Stringentă este problematica educaţională (privarea de cunoştinţe şi de competenţe minimale de educaţie antreprenorială, utilizarea unor modele defectuoase de reprezentare a realităţii, inexistenţa sau lipsa de impact a serviciilor specializate de consiliere şi orientare). La fel de arzătoare sunt chestiunile ce ţin experienţa personală limitată sau de mediul familial nu întotdeauna prietenos (părinţi plecaţi la muncă în străinătate, susţinere emoţională precară, atitudini negative). Şi nu în ultimul rând, abilităţile sociale şi competenţele profesionale sunt insuficiente pentru un tânăr în plin proces al construcţiei individuale şi al inserţiei socio-profesionale.

In mod concret, acesta se confruntă cu dificultăţile majore în adaptarea la provocările cotidiene, în articularea sănătoasă a unui proiect de viaţă şi în găsirea unui slujbe. Locurile de muncă sunt puţine în raport cu gradul (mare) de neocupare profesională, ofertele simt remunerate necorespunzător în raport cu necesităţile existenţei, cu lipsa experienţei, cu volatilitatea pieţei şi nesiguranţa locului de muncă etc.

Analizând datele furnizate de către EUROSTAT, se observă că judeţul Ialomiţa se află în partea superioară a clasamentelor celor mai sărace zone din Uniunea Europeană şi este una dintre cele mai afectate de recenta recesiune, cu mijloace de subzistenţă scăzute şi inexistenta oportunităţilor pentru identificarea şi păstrarea unui loc de muncă.

Acestei realităţi îi răspunde „ENTREPRENEURSHIP – Pas cu pas”. Prin el, propunem o soluţie ce intersectează situaţii limită, dorinţe minimale şi aşteptări realiste. Citeşte aici cum credem că putem realiza acest lucru şi aici motivele pentru care credem că vom reuşi.